Poteca îngerului neamintit

Sunt ca îngerul neamintit

De la-nceputul cetei slujitoare

Ce-atunci când Cel-Aprins s-a răzvrătit

Nu birui ca Mihail dând ascultare,

Nici se-mbătă de aburii revoltei,

Ci sta ferit de orice înfruntare,

Nu înțelept, dar mai degrabă soartei

Plecându-i-se zbuciumul din piept

Ce-l rătăcea-ntre taberele luptei.

O, stele, cum să mă deștept?

Ca Diomede cel viteaz, aheul,

Sulița puteam să mi-o îndrept

Spre Afrodita, chiar spre Ares, zeul,

Dar unde mi-e Atena protectoarea?

Tot o divină mână sfarmă greul

Și rătăcește-n taină-ngrijorarea,

Dar Lucifer, măcar de nu-i păgân,

E mai cumplit ca Eris arzătoarea!

Și-atunci, de ce, slăvitule Stăpân,

Nu pot ca Iov să mă înalț semeț,

Căderea firii, ah, să o îngân,

Râzând ca Iris și-aripa-i de preț

Când zboară ascultând de Zeus, tatăl?

Pe Lucifer cum l-a sortit răzleț,

Arhanghelul, să umble-n flăcări – ”Iată-l,

Ca fulger l-am văzut”, de-a zis Hristos –

Așa aș fi strigat și eu: ”atacă-l!”.

Voi, muze, heruvimi, cu glas frumos,

Ce îmi șoptirăți harurile sfinte,

Priviți: ca Tersit, o, ba mai prejos

Mi-e tânguirea! Însă, din cuvinte

Voi mi-ați promis că izvorăște duhul

Ce are să ferească-un fără-minte

Pornit cu pașii lui să calce drumul

Deschis de lira mea! Te rog fierbinte,

Străine, pe-altă cale poartă-ți murgul!

Străine, pe-altă cale poartă-ți murgul!

This entry was posted in Poezie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *