Dilemateca – un esec “grosso modo”

Mai exista scriitori in actualitatea liteara a Romaniei? Se pare ca exista o autoritate (autoproclamata, sau care, in orice caz, si-a speculat bine pozitia) ce pretinde ca ii poate identifica. Se numeste “Dilemateca”.
Pe langa faptul ca la un timp insistau cu interviurile si articolele de proportii discriminatorii despre/cu personalitati evreiesti (nu ca am o problema cu faptul de a citi intr-o revista romaneasca mai mult despre evrei decat despre romani, dar daca tot nu au de gand sa trezeaca cititorii si cu vreo luare de pozitie crestina, cel putin sa nu ii iudaizeze*. Cred ca se cheama “corectitudine politica” – din pacate cel mai inalt principiu etic la care poate ajunge un “cetatean european” astazi) , acum se pare ca si-au gasit o pasiune mai picanta: pornografia.
Dincolo de un articol inchinat strict pornografiei (Pornografie & piraterie – semnat Constantin Vica, unde gasim si o sugestiva colectie in miniatura de ilustratii dintr-un foarte vechi volum inchinat unui asemenea subiect. Plus, subtila ironie conform careia lucrurile nu se dovedesc intotdeauna a-si atinge rosturile prescrise: in particular, tiparul nu ramane ca instrument de tiparire a textelor sfinte – domnul accentueaza inspre grotesc, numindu-le chiar “cuvantul lui Dumnezeu”, desigur pentru a exacerba efectul ironic – ci ajunge sa serveasca mai mult textelor laice. “Da, oameni buni, banuiesc ca jubila in sinea-i stimabilul C-tin Vica, sexu’ l-a batut pe Dumnezeu!”. Ei bine, nu!), gasim la sfarsitul revistei o bucata de proza inspirata din “ceva cu Dracula” (nu pot spune clar pentru ca nu eram prea decis sa-i acord imporanta si pentru ca, dupa ce am vazut ilustratia textului, am rupt paginile si m-am dispensat de ele. Voi face la fel cu toata revista!).

image

Da, pozele erau, nici mai mult nici mai putin, in mare parte, cu nuduri feminine (si alte aluzii). Nu, nu ma deranjeaza discriminarea de gen, ci haosul pestilential din gandirea morala a unui pretins colectiv de redactie (cred ca si editorii si-au indeplinit rolul lor) de clasa, respectiv clasa literatilor.
Ma mai intreb de ce intelectualitatea nu ia o pozitie clara fata de ceea ce se intampla in tara! Daca astia isi aroga statutul de intelectuali (definindu-l, deci, ca atare), atunci tind sa dau curs primitivei ironii: “Cum se numesc cei care umbla cu idei? – Pai cum? – Idioti!” Domnilor, nu incerc sa ma ascund, insinuarea e clara! E de inteles de ce unii pot ajunge sa dispretuiasca mediul intelectual, care nu ofera nicio garantie asupra modului de “valorificare a indicatiilor realitatii obiective, in functie de propria fiinta spirituala” (adica oamenii astia “zisi destepti” nu sunt, regretabil, neaparat morali si astia, despre care zic, nu-s!). Tot Nae Ionescu spune ca “formularea” (cultura) nu este obligatorie. Cred si eu, cand vezi asemenea simulacre de oameni care se pretind eruditi si esueaza lamentabil la fiecare 2-3 pg. de publicatie!
Am decis acum sa nu mai sper vreodata in “Dilemateca”, indiferent daca se gaseste vreun om bun pe-acolo, pe care nu-l recomanda deloc asemenea confrati!

*articolul la care ma refer strict era un interviu cu Moshe Idel, despre o carte care trata mistica evreiasca si vorbea despre un pretins “fiu al lui Dumnezeu” iudaic (adica nu Iisus Hristos).

This entry was posted in Articole. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *